Despre paşaport şi alte vize

De mult nu m-am mai uitat prin paşaport. L-am cautat în seara asta şi l-am gasit in cutia albastră, de la ikea, în care l-am pus când m-am mutat în noua casă. Mi-a fost dor de el, cumva; anul trecut am călătorit prin Europa şi nu l-am mai luat cu mine; l-am închis în sertar.

Nu am multe vize, dar privindu-le îmi aduc aminte de fiecare călătorie şi mă întorc în timp...
Prima viză e cea de Afganistan. Îmi plăcea mult la început; între timp a fost surclasata de cea a Siriei (mă refer aici la elementele grafice, textură, culori, fonturi, semne ascunse...). Viza pentru Afganistan am obţinut-o în Bulgaria. Lucram la un proiect de film documentar, cu un producător bulgar care s-a ocupat de obţinerea documentelor necesare pentru călătorie. Am trimis paşaportul prin curier. L-am ridicat în Sofia cu viză cu tot. La data emiterii vizei scria: 27.09.1387. Ştiu că mi s-a părut ceva foarte nobişnuit...

A doua viză e pentru Turcia. 19.12.08 (pe vremea când era nevoie de viză). Intram în Turcia din Bulgaria, de unde urma să luăm avionul spre Kabul. Urmează Iordania în 2009,când am primit viza direct în aeroport, în ajunul crăciunului - 24 dec 2009. E o viză eleganta, formată dintr-un dreptunghi semi-transparent şi un timbru în valoare de 10 dinari pe care e reprezentată o aşezare, deasupra căreia zboară mai mulţi pescăruşi.
Viza de Siria, cea de pe locul 1 la capitolul estetism vamal am ridicat-o în Bucureşti, înainte de plecare. Mi-a plăcut consulatul sirian, unde se fuma de zor şi erau nişte funcţionari relaxaţi care nu prea se sinchiseau de doleanţele publicului. Eram împreuna cu Neli - prietena mea de atunci, care îl cunoaştea pe soldatul care păzea consulatul. A fost drăguţ cu noi şi ne-a întrebat de ce vrem să mergem în ţara aia...
Urmează viza de Liban, pe care am obţinut-o în graniţă, la ieşirea din Siria, când ne-am dat jos din autocarul cu care mergeam (din motive de panică teroristă) şi ne-am urcat în maşina unui francez care locuia în Beirut (un Citroen anii `60 -superb).

Urmează Ucraina, vară, 2009. Aici ieşirea din ţară a fost mai palpitantă - a durat 6 ore, la graniţa cu Ungaria, unde am fost percheziţionaţi, interogaţi de către om şi câine cu miros(uri) fin(e), şi până la urmă, invitaţi să ieşim din ţară, pentru că s-au plictisit de noi, şi şpaga nu mai venea şi li se părea că nu înţelegem că autorităţile trebuie remunerate corespunzător...Cu vizele ucrainiene se termină şi amintirile mele despre vize pentru că nu mai am altele în paşaport.

În curând vom începe să umblăm după vizele de Asia Centrală, aşa că mă voi împrieteni din nou cu paşaportul, pentru a fi receptiv la lipituri, ştampile, semnaturi, priviri ciudate din partea ofiţerilor suspicioşi şi alte trebi necurate şi dificile prin care numai un paşaport optimist poate să treacă.